Lia Olguţa Vasilescu, atac la Iohannis
După criticile preşedintelui Klaus Iohannis la adresa PSD, fostul ministru al Muncii, Lia Olguța Vasilescu îi recomandă să se uite în oglindă, să vadă cum arată „un om cu 40 de dosare penale şi care a luat case prin fraudă dovedită de instanţe”.
„Klaus Johannis spune ca primul lucru pe care l-a făcut guvernarea PSD-ALDE a fost să se ocupe de Justiţie, ca să îi scape pe corupţi. Fals! Prima ordonanţă de urgenţă dată de guvernul din 2017, după OUG 1/2017 care se referea la reorganizarea ministerelor, este OUG 2.
Aceasta prevedea creşterea pensiilor, a salariilor, a burselor studenţeşti, transport gratuit pe CFR pentru studenţi şi alte măsuri de protecţie socială. Ne-am concentrat pe problemele cetăţeanului încă de la începutul guvernării”, scrie Lia Olguţa Vasilescu pe Facebook.
Fostul ministru al Muncii răspunde acuzaţiilor preşedintelui referitoare la corupţia din PSD, invitându-l să se uite în oglindă.
„În ceea ce priveşte corupţii, îi recomand lui Klaus Johannis să se uite în oglindă: va vedea cum arată un om cu 40 de dosare penale şi care a luat case prin fraudă dovedită de instanţe judecătoreşti”, afirmă fostul ministru, în prezent consilier al premierului.

