Vești pentru românii cu credite în lei! Ce se întâmplă cu ROBOR
Adrian Vasilescu, consilier strategie al Băncii Naționale a României (BNR), a explicat, miercuri, în ce context a ajuns indicele ROBOR o vedetă a ultimilor aproape doi ani, iar acesta a rămas neînțeles.
„Lucrul cel mai important care mi se pare că se discută în aceste zile este ROBOR. ROBOR-ul a devenit un personaj, nu mai este un indicator economic, este un personaj al spațiului public, despre care se discută foarte mult în ultima vreme și foarte mult în necunoștință de cauză”, a spus, miercuri, Adrian Vasilescu, consilierul de strategie al Băncii Naționale a României (BNR), în cadrul conferinței „Stabilitatea financiară sub umbrela UE”, conform Mediafax. ROBOR reprezintă rata medie a dobânzii la care băncile româneşti se împrumută între ele în lei, astfel că este un indicator al pieței monetare, iar din anul 2010 a fost stabilit de Guvern drept referința în funcție de care să fie stabilite ratele creditelor.
Consilierul de strategie al BNR a localizat începerea acestor discuții despre ROBOR la data de 15 septembrie 2017, când indicele ROBOR la 3 luni a depășit 1%. În acea zi, Vasilescu era la o emisiune la Realitatea TV, iar premierul Mihai Tudose la ședința CEX a PSD. Cel din urmă a ieșit și a spus că BNR nu este acasă, iar primul i-a răspuns, indirect, că poate Guvernul nu este acasă, deoarece a influențat această evoluție. „Se întâmplase ceva, ceva grav din punctul multora de vedere. Anume, după doi ani și jumătate, România uitase de inflație, uitase de inflație, pentru că au fost câteva conjuncturi care au dus inflația spre deflație.
Banca Națională a spus că nu este deflație. Ne-am luptat foarte mult în spațiul public să lămurim oamenii că nu este deflație. Deflația atinge prețurile relative – să vedem că prețurile acestea scad. Doi ani ce au scăzut? Sumele de pe etichete. Pe etichete, în magazine apar, întotdeauna, chiar dacă scrie o singură sumă, de fapt sunt două, una este TVA-ul (…) și alta este prețul efectiv”, a precizat Vasilescu.
Astfel, scăderea prețurilor din acea perioadă s-a datorat scăderii cotei de TVA de la 24% la 9% pentru produsele alimentare, măsură aplicată de la 1 iunie 2015. „Deci, era deflație în condițiile în care producătorii au câștigat?”, s-a întrebat retoric Vasilescu. În aceste condiții, ROBOR a devenit „un indicator neglijabil”, conform consilierului citat.

