Când încep concedierile la STAT. Anunțul ministrului Finanțelor

Ministerul Finanţelor a cerut fiecărui minister şi agenţiilor din subordine o situaţie privind atribuţiile stabilite şi cheltuielile avute în vedere pentru a putea urmări ce se poate elimina ca şi cheltuială publică, a declarat, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, la finalul dezbaterii moţiunii în Parlament.

„Ministerul Finanţelor a cerut fiecărui minister în parte şi agenţiilor o situaţie vizavi de modul în care sunt atribuţiile stabilite şi cheltuielile avute în vedere, absolut totul în detaliu, de la caz la caz, pentru a putea face o analiză şi pentru a urmări ce se poate elimina ca şi cheltuială publică. Spuneam şi anul trecut şi spun în fiecare zi că sunt cheltuieli de valori foarte mari care nu se justifică şi atunci acei bani trebuie duşi în zona de economie reală, precum investiţii, spijinirea mediului privat prin ajutoare, scheme de stat şi nu numai.

Chestiunea legată de personal este ultima decizie care se putea lua, dar în primul rând sunt alte capitole de cheltuieli care se pot lua. Vă dau un exemplu, primăriile, mai sunt o mie de primării care, dacă ar fi în sistemul nostru informatic de la Finanţe, ar fi cu toate înrolate în acest sistem, atunci ANAF nu ar mai emite zilnic 11.000 de adeverinţe pe diverse aspecte. Uitaţi-vă cât timp se consumă în mod nejustificat, câţi oameni din ANAF sunt blocaţi de un astfel de atribut din fişa postului. Deci sunt multe astfel de analize care trebuie făcute pe fiecare minister în parte, fără supărare. Este obligaţia noastră şi este legea care trebuie respectată”, a spus Teodorovici.

Întrebat de un jurnalist dacă s-a schimbat ceva în administraţia centrală, în ministere, unde chiar ministrul Finanţelor afirma în trecut că sunt persoane care plimbă hârtii, Teodorovici a răspuns: „Sigur sunt. Îi simţim. Şi aici în Parlament nu simţiţi?”

romaniatv.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex