CTP, despre audierea LC Kovesi în PE: Doamna Kovesi este ultimul om care să cadă la pace cu guvernul României
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu, la Jurnalul de seară, a precizat că Laura Codruța Kovesi este cea mai potrivită pentru funcția de procuror-șef european.
„O să fac și eu așa cum, luând exemplul doamnei Kovesi, o să fac o analiză la rece, cu toate cu n-am putut să fiu neimplicat emoțional, văzând o româncă în această situație, care mă reprezenta și pe mine.
Nu cunosc suficient de bine limba germană ca să-mi asum o opinei despre dl. Andres Ritter, candidatul german, deci nu mă pronunț. În ce-l privește pe candidatul francez, între doamna Kovesi și dl. Bohnert este diferența dintre meserie și reprezentare. Și el are un trecut ca procuror, are experiență însă procentele sunt inverse. El are mai degrabă experință de reprezentare, o experiență mai degrabă diplomatică. (…). Dacă este să creez o imagine, dl. Bohnert s-a prezentat ca un cavaler călare, cu o armură strălucitoare, un un panaș stufos și viu colorat, în vreme ce această doamnă Kovesi a venit ca o pedestrașă. Cu pământul sub picioare, plină de cicatrici. Cu o sabie goală în mână și fără armură”, e spus Cristian Tudor Popescu, citat de digi24.ro.
Nimeni nu i-a pus întrebări, dintre neromâni, în legătură cu problemele ei din țară
Potrivit acestuia, un moment dificil a fost când doamna Grapini, care a comis o eroare în direcția în care dorea să acționeze, punând întrebări evident tendențioase și neinformate însă din spațiul românesc. „Nimeni nu i-a pus întrebări, dintre neromâni, în legătură cu problemele ei din țară. Au întrebat-o să vadă dacă e capabilă pentru funcție.
Tot ce s-a întâmplat n-a făcut decât să-i convingă pe europeni că doamna Kovesi este ultimul om care să cadă la pace cu guvernul României, sau cu indivizi din Ungaria, Polonia sau alte țări din est. Iată ce efect”, a mai precizat jurnalistul.

