Guvernul încearcă la Washington renegocierea contractului pentru vaccinuri anti-COVID, după pierderea procesului cu Pfizer
O delegație a Guvernului României se află în Washington pentru negocieri la nivel înalt privind contractul de vaccinuri anti-COVID, după ce România a pierdut în primă instanță procesul cu Pfizer și riscă să plătească 600 de milioane de euro.
Delegația Guvernului României în SUA e formată din miniștrii Sănătății, Finanțelor, Fondurilor Europene și Energiei.
“Abordarea noastră va fi una exploratorie pentru început, încercăm să vedem și să înțelegem modul în care se va raporta compania la propunerea noastră de negociere și anume ca, în suma pe care o datorăm pentru vaccinurile anti-COVID, să putem introduce molecule și medicamente care nu sunt pe lista de compensate sau care nu sunt introduse încă în România. Există o listă identificată de Ministerul Sănătății, de aproximativ 15 molecule. În special discutăm despre medicamente inovative pentru pacienții cu cancer”, a declarat pentru TVR Info, Alexandru Rogobete, ministrul Sănătății.
Compania farmaceutică americană Pfizer a dat în judecată România și Polonia în 2023 pentru a obține executarea unor contracte prin care au fost cumpărate vaccinuri pe care, în urma încheierii pandemiei, cele două țări nu le-au mai plătit integral.
Un tribunal din Bruxelles a condamnat, în primă instanţă, Polonia şi România, să plătească un sold restant pentru vaccinurile anti-COVID comandate de la grupul farmaceutic Pfizer/BioNTech, în valoare de 1,3 miliarde de euro şi, respectiv 600 de milioane de euro.
Sursa: https://tvrinfo.ro

