România, învinsă de Slovacia în amicalul de la Bratislava, în absența lui Mircea Lucescu

Foto: facebook.com/NationalaRomanieiOfficial

Naționala României a pierdut cu 2-0 în fața Slovaciei, într-un meci amical disputat la Bratislava, partida fiind gestionată de secundul Ionel Gane, în condițiile în care selecționerul Mircea Lucescu a suferit în aceeași zi o intervenție chirurgicală la București.

Greșelile au cântărit decisiv într-un meci pe care niciuna dintre echipe nu și l-a dorit, disputat după eliminarea din barajele pentru Cupa Mondială 2026.

Slovacii au deschis scorul rapid, în minutul 7, după un corner executat de Benes. Hancko, scăpat din marcajul lui Bancu, a reluat cu capul la colțul scurt, mingea fiind deviată în poartă de Daniel Bîrligea.

La începutul reprizei secunde, imediat după ce a intrat pe teren, portarul Marian Aioani a greșit o pasă, iar Strelec a profitat și a marcat din centrarea lui Lobotka, la doar 20 de secunde de la reluarea jocului.

Slovacia a avut controlul partidei în mare parte, în timp ce tricolorii au avut câteva momente bune și ocazii de gol, însă fără rezultat pe tabelă.

România va juca următorul meci pe 2 iunie, un meci amical cu Georgia, la Tbilisi, mai mult ca sigur cu alt selecționer.

artifex