Libertatea.ro – Adriana Georgescu, prinsă în flagrant cu 60.000 de euro mită, a ocupat funcții de conducere în Ministerul Transporturilor

Adriana Georgescu, avocata reținută miercuri de procurorii DNA în timp ce primea 60.000 de euro mită, a deținut de-a lungul timpului mai multe funcții de conducere în Ministerul Transporturilor și a fost consilier personal al liberalului Ion Popa, în perioada în care acesta ocupa funcția de secretar de stat.

În perioada octombrie 2007 – octombrie 2008 Adriana Georgescu a fost director juridic la CNADNR, actuala CNAIR. După o „escală” la Ministerul Economiei, ea a revenit la Transporturi, unde a devenit, în perioada iunie – septembrie 2014, consilier personal al ministrului Ioan Rus (PSD).

În noiembrie 2014, Adriana Georgescu este numită director juridic al CFR SA. De altfel, pe pagina sa de Linkedin, ea a postat că cea mai mare împlinire profesională o reprezintă „demarare contracte blocate CFR SA”.

În perioada iulie 2022 – noiembrie 2024 (când Ministerul Transporturilor era condus de Sorin Grindeanu, PSD) ea a fost consilieră a unui secretar de stat.

Citeşte întreaga ştire aici: Exclusiv Libertatea: Adriana Georgescu, avocata prinsă cu șpaga de 60.000 de euro, a fost angajată la Ministerul Transporturilor la cabinetul liberalului Ion Popa, Grindeanu a semnat decizia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex