România a învins Moldova cu 2-1, în meci amical
Reprezentativa României a învins, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-1, selecţionata Republicii Moldova, într-un meci amical.
România a început meciul de pe Arena Naţională cu doi debutanţi, Eissat şi Baiaram, alături de alţi doi jucători care aveau doar o selecţie sub tricolor, Vlad Dragomir şi Louis Munteanu. Atacantul de la CFR a deschis scorul, în minutul 12. A fost un corner scurt al lui Hagi, Moruţan a centrat la colţul scurt de unde Louis Munteanu a trimis în plasă cu o lovitură de cap. Oaspeţii au reuşit să egaleze în minutul 38. Vadim Raţă a centrat de pe stânga, Dumbrăvanu a reluat cu capul în duel cu Ionuţ Radu şi Republica Moldova a pus pe tabelă un 1-1.
Portarul tricolorilor, care a fost creditat ca autor al unui autogol, a cerut fault în atac, dar arbitrul maltez a rămas pe poziţie şi a arătat centrul terenului. Românii au intrat însă cu avantaj la pauză, după ce Moruţan l-a lansat pe Ianis Hagi şi acesta a înscris, în minutul 44.

