Restricții de trafic pe DN1, la Otopeni, pentru lucrările la viitoarea stație de metrou

Foto: magistrala6.ro
Începând cu 9 septembrie 2025, traficul rutier pe DN1 – Calea Bucureștilor, în zona Otopeni, va fi reconfigurat pentru execuția lucrărilor la viitoarea stație de metrou „Otopeni”, parte a Magistralei 6 – linia care va lega Gara de Nord de Aeroportul Internațional Henri Coandă.
Potrivit Metrorex, circulația se va desfășura pe câte două benzi pe fiecare sens, parapetul median va fi repoziționat, iar o parte din traficul pe direcția București–Ploiești va fi deviat prin rețeaua stradală a orașului Otopeni.
„Circulația pietonilor va fi asigurată pe trasee provizorii, iar accesul auto către str. 23 August din DN1 va fi restricționat”, au transmis reprezentanții companiei.
De asemenea, șoferii care se deplasează spre Tunari vor putea folosi ruta DN1 – str. Oituz – str. Floare de Cais – str. 23 August, în timp ce accesul din interiorul Otopeniului către DN1 se va face prin str. Polonă sau str. Traian – str. Oituz/str. Mărășești.