Trafic restricționat pe DN 10, la Siriu: circulația se închide temporar în reprize de până la o oră, începând cu 30 iunie
Foto: DRDP Buzău
Șoferii care circulă pe DN 10, în zona Siriu – Viaductul Stânca Teherău, trebuie să se pregătească pentru restricții importante de trafic începând de luni, 30 iunie 2025. Circulația rutieră va fi închisă temporar, în reprize de maximum 30–60 de minute, pentru execuția lucrărilor de punere în siguranță a drumului național.
Intervențiile vizează tronsonul 2 al DN 10, între kilometrii 87+000–87+088 și 87+106–87+172 (sensul drept), zonă frecvent afectată de căderi de stânci. Lucrările vor include, în prima etapă, operațiuni de rănguire a versanților, motiv pentru care constructorul va restricționa complet traficul rutier în intervale scurte de timp, pe parcursul zilei.
„Șoferii trebuie să știe că lucrările se desfășoară de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 18.00 și sâmbăta în intervalul orar 08.00 – 14.00, iar restricțiile vor fi impuse cu ajutorul piloților de trafic. Vestea bună este că zilnic, în intervalul orar 12.00 – 13.00, circulația rutieră se va desfășura semaforizat, ca și până acum”, a transmis DRDP Buzău.
DN 10 este un drum strategic ce leagă județele Buzău și Brașov, traversând o zonă montană vulnerabilă la alunecări de teren și prăbușiri de stânci. Lucrările de consolidare au ca scop creșterea siguranței și fluidizarea traficului pe această rută importantă.
Autoritățile le recomandă șoferilor să circule cu prudență, să respecte indicațiile personalului din teren și să își planifice traseul ținând cont de posibilele întârzieri.

