Ministrul Educației – Este inacceptabil ca în clasa a XII-a să ai spre 50% analfabetism funcţional în zona numeraţiei
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a precizat că, atunci când a pus în dezbatere planurile-cadru pentru învăţământul liceal, a declarat că i se pare că în România se predă ”mult, prost şi foarte centralizat”.
”Este clar că nu arată bine, eu am şi spus acum când am pus în dezbatere planurile-cadru pentru învăţământul liceal, am spus că mie mi se pare că noi predăm mult, prost şi foarte centralizat. Şi ar trebui să gândim ce facem, pentru că este inacceptabil în clasa XII-a să ai spre 50% oameni care au această formă de analfabetism funcţional în zona numeraţiei. Este ceva de neacceptat pentru o şcoală. Te şi întrebi: ce face şcoala? Ca să nu mai spun că sunt nişte rezultate pe care cred că o să le discut în spaţiul public în această perioadă, de testare a competenţelor adulţilor.
Nu este PIAC-ul (The Programme for the International Assessment of Adult Competencies – n.r.), este testul alternativ de la UNESCO şi, şi acolo, testându-i pe cei care au ieşit din şcoală, adulţi, scorurile arată tot rău în zona de afectare funcţională. Noi avem un număr cu două cifre în timp ce media internaţională în zona respectivă este o cifră”, a declarat ministrul Educaţiei, la prezentarea rezultatelor Testului Naţional de Alfabetizare Matematică.

