Lot de 36 de jucători convocat la naţionala României pentru stagiul din Franța, la Soustons
Stafful tehnic al naţionalei de rugby a României a convocat un lot de 36 de jucători pentru stagiul de pregătire din Franţa, de la începutul anului viitor, premergător Campionatului European 2025, potrivit Agerpres.
”Stejarii” se vor reuni pe 2 ianuarie şi vor pleca o zi mai târziu într-un stagiu de două săptămâni la Soustons, potrivit site-ului Federaţiei Române de Rugby.
Pentru această perioadă au fost convocaţi 36 de jucători care evoluează în România, la CS Dinamo, SCM USV Timişoara, CSM Ştiinţa Baia Mare, CSA Steaua, CS Rapid şi CS Politehnica Iaşi.
”Stejarii” vor avea două meciuri de pregătire, cu două echipe din ProD2 (liga a doua franceză), pe 6 ianuarie cu Stade Montois, iar pe 13 ianuarie cu Biarritz Olympique, formaţie la care evoluează internaţionalul Adrian Moţoc.
După acest stagiu, care se va încheia pe 18 ianuarie, echipa va avea câteva zile libere, iar apoi, jucătorii selectaţi din lotul care s-a pregătit la Soustons, cărora li se vor alătura cei care evoluează în Franţa, se vor reuni pe 25 ianuarie, la Bucureşti, pentru meciul cu Germania. Această partidă, prima din cadrul Campionatului European, va avea loc la Bucureşti, pe 31 ianuarie, de la ora 19:00, pe Stadionul Naţional de Rugby Arcul de Triumf.
Pe 8 februarie, România va juca în deplasare cu Belgia, la Mons, pe Stade du Tondreau (ora 21:00), iar pe 15 februarie va avea loc partida cu Portugalia, la Botoşani, pe Stadionul Municipal (ora 17:00).
Jucătorii convocaţi pentru stagiul de la Soustons:
CS Dinamo: Hinckley Vaovasa, Cosmin Manole, Alexandru Gordaș, Mihai Graure, Tangimana Fonovai, Cristi Chirica, Eduard Cioroabă, Kamil Sobota
CSM Știința Baia Mare: Paul Popoaia, Ovidiu Cojocaru, Vlăduț Bocăneț, Nicolaas Immelman, Jason Tomane, Ștefan Iancu
CSA Steaua: Vasile Balan, Cristi Boboc, Matt Tweddle, Alin Conache
CS Rapid: Alexandru Savin, Florin Bărdașu, Marian Ispir
SCM USV Timișoara: Tudor Butnariu, Ciprian Chiriac, Vlad Neculau, Dragoș Ser, Kemal Altinok, Gabriel Rupanu, Romeo-Corrado Ștețco, Manumua Tevita, Daniel Plai, Marius Simionescu, Sikote Joji, Iliesa Tiqe, Ovidiu Neagu, Alexandru Bucur
CS Politehnica Iași: Virgil Ghenea

