Desființarea ghenelor de bloc, obligatorie până în 2025, în Capitală
Ghenele tobogan din blocurile din Capitală trebuie desființate, până la finalul anului și înlocuite cu zone pentru colectare selectivă.
Cel puțin asta spune strategia de salubrizare a Municipiul București, adoptată încă din 2015. Însă, până la final de 2024 mai sunt doar doi luni, iar ghenele în blocuri încă există. Nu e clar nici cine trebuie să se ocupe de ele, primăriile sau asociațiile de proprietari. Iar în lipsa unor sanțiuni punctuale, schimbările sunt privite cu scepticism.
„În momentul de față asta e noi, cămăruța în care nu e igientizată și se aruncă gunoiul pe aici și ajunge în niște tomberoane jos. Curge gunoiul în acest tomberon. Sistemul nou e mai civilizat, vom scăpa și de tomberoanele astea, nu mai ducem tomberoanele în stradă. Vom avea, când vor fi funcționale, noi recipienți unde noi locatarii trebuie să aducem gunoaiele”, a explicat un administrator de bloc, pentru Digi24. Au trecut 10 ani de când Consiliul General al Municipiului București a adoptat strategia care elimină, însă ghenele tobogan sunt la locul lor, iar termenul limită se apropie, finalul lui 2024. În unele sectoare, primăriile au amplasat în exterior așa-numitele insule pentru colectarea selectivă, însă sunt nefuncționale. Până nu le vor da drumul, genele din bloc nu pot fi închise, explică administratorii. „Deocamdată nu s-a început. Așteptăm cu nerăbdare pentru că e o procedură bună. Scăpăm și noi de mirosul și din mizeria din bloc. O să ducem muncă de lămurire cu locatari, o să facem ședințe și dacă nu vor să înțeleagă, până la urmă, încuiem ușile la ghenă. Și unde îl duce? Nu rămâne cu el în casă. Trebuie să vină și afară”, a mai declarat administratorul de bloc respectiv.
detalii pe digi24.ro

