Accident pe A1, între Timișoara și Lugoj. Una dintre maşini aparținea Consulatului Ungariei

O persoană a decedat, joi, în urma unui accident rutier care a avut loc pe autostrada Timişoara – Lugoj în care au fost implicate două autoturisme şi un autocamion încărcat cu lemne, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş, Zoriţa Mircov.

Un camion încărcat cu lemne scăpat de sub control a rupt parapetele de protecţie şi a intrat pe contrasens unde a strivit un autoturism şi a lovit alte două.

Maşina distrusă de impact aparţine Consulatului Ungariei la Bucureşti, iar persoana care se afla înăuntru a murit pe loc.

„Persoana decedată era un diplomat”, a precizat, pentru Agerpres, Biroul de presă al Poliţiei Timiş.

Surse judiciare au menţionat că victima este un diplomat ungar acreditat în România.

Din primele informaţii ale poliţiştilor se pare că accidentul s-a produs după explozia unuia dintre pneurile autocamionului.

Sursa: tvrinfo.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex