Mircea Lucescu a anunţat lista preliminară a stranierilor pentru primele două meciuri din Liga Naţiunilor
Selecţionerul Mircea Lucescu, la prima sa acţiune după numirea la cârma naţionalei de fotbal a României, a convocat 19 ”stranieri”, între care şi atacantul Daniel Paraschiv (Ovied), pentru meciurile din septembrie, din noul sezon al Ligii Naţiunilor, potrivit site-ului oficial al Federaţiei Române de Fotbal.
România va juca primul meci din Liga Naţiunilor (Liga C) pe 6 septembrie (ora 21:45), în deplasare cu Kosovo (stadion Fadil Vokrri – Prishtina), iar pe 9 septembrie (ora 21:45) va înfrunta Lituania pe teren propriu (Stadionul Steaua din Bucureşti).
Lotul final pentru aceste două jocuri, care va fi format dintr-o parte dintre ”stranierii” de mai jos plus jucătorii din competiţia internă, va fi anunţat ulterior.
Lista preliminară cu 19 fotbalişti care evoluează la cluburi din străinătate:
- Portar: Horaţiu Moldovan (Atletico Madrid/Spania);
- Fundaşi: Andrei Raţiu (Rayo Vallecano/Spania), Radu Drăguşin (Tottenham/Anglia), Adrian Rus (Pisa/Italia), Ionuţ Nedelcearu (Palermo/Italia), Andrei Burcă (Baniyas/Emiratele Arabe Unite), Virgil Ghiţă (KS Cracovia/Polonia);
- Mijlocaşi: Deian Sorescu (Gaziantep/Turcia), Marius Marin (Pisa/Italia), Alexandru Cicâldău (Galatasaray/Turcia), Răzvan Marin (Cagliari/Italia), Nicolae Stanciu (Damac/Arabia Saudită), Dennis Man (Parma/Italia), Valentin Mihăilă (Parma/Italia), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoţia), Florinel Coman (Al Gharafa/Qatar);
- Atacanţi: Denis Drăguş (Trabzonspor/Turcia), George Puşcaş (Bodrumspor/Turcia), Daniel Paraschiv (Oviedo/Spania).
Sursa: Agerpres