Grindeanu „nu pune botul” la șantajul Webuild-constructorul podului de la Brăila
Foto: gov.ro
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a precizat că firma italiană WeBuild solicită încă aproximativ 230 de milioane de lei statului român pentru a da în circulație, înainte de termenul contractul din octombrie 2024, drumuri de legătură de la Podul de la Brăila.
”Partea mai puţin bună este modul în care cei de la Webuild, care au făcut proiectul Podului de la Brăila, înţeleg să gestioneze relaţia cu CNAIR-ul (…) Ca să fiu cât se poate de clar, în acest moment ne solicită, nu nouă, CNAIR-ului ca să fiu mai exact, 230 de milioane de lei, ca să dea drumul la circulaţie, deşi proiectul este finalizat şi pe malul brăilean şi pe malul tulcean (..) undeva la 90%, deci se poate da drumul la circulaţie.
Nu, solicită încă 230 de milioane, altfel vor respecta termenul pe care îl au, octombrie 2024. Asta înseamnă rea voinţă. Nu o să fim de acord, nici la Minister, nici la CNAIR, cu acest tip de şantaj, iar măsurile pe care noi le vom lua, nu doar pe această lucrare, o să le vedeţi în săptămânile şi lunile viitoare”, a spus Sorin Grindeanu.
Ministrul Transporturilor a menționat din acea suma pretinsă în plus peste contract, circa 30 de milioane de lei reprezintă refacerea asfaltului. „N-am fost de acord cu recepția, nu suntem de acord să cedăm la acest șantaj pe care au vrut să-l facă având în vedere perioada electorală”, a continuat ministrul Transporturilor.
El a avertizat că, în următoarele săptămâni sau luni, autoritățile române vor lua măsuri cu privire la situația de pe acest contract.
Valoarea contratului pentru Podul de la Bărila a fost de circa 2 miliarde de lei, fără TVA, fonduri externe nerambursabile, iar constructorul este asocierea italo – japoneză Astaldi /WeBuild – IHI Infrastructure.
Sursa: News.ro

