România, cel mai mare importator de carne congelată de porc din UE
România este cel mai mare importator european de carne congelată de porc, potrivit datelor Comisiei Europene aferente primelor două luni ale anului 2024, cele mai mari cantități venind din Chile, scrie Economica.
Un record din punct de vedere al cantităților importate din 2007 încoace
Mai exact, țara noastră a importat în ianuarie și februarie, din țări terțe, peste 1.100 de tone de carne congelată de porc, spre deosebire de perioada 2021-2023, când România nu a cumpărat deloc porc congelat de peste granițele UE.
În 2020 importurile au fost de numai 41 de tone de carcasă. De altfel, pentru perioada analizată, vorbim despre un record din punct de vedere al cantităților importate din 2007 încoace, conform sursei citate.
Astfel, România este cel mai mare importator din Europa, fiind urmată de Germania care a importat din țări terțe 693 de tone de carcasă de porc congelat și Olanda care a cumpărat în perioada analizată 600 de tone.
Cele mai mari cantități au fost aduse de România din Chile, aproximativ 960 de tone, și Canada, peste 158 de tone.