Datoria externă a României a ajuns la 168,8 miliarde de euro la finalul anului trecut

România este tot mai îndatorată. Anul trecut, am mai adăugat aproape 25 de miliarde de lei la capitolul bani pe care îi dăm cu dobândă. Datele publicate marți de Banca Națională a României arată că datoria externă totală a României a înregistrat o creștere semnificativă, ajungând la 168,8 miliarde de euro la finalul anului trecut, în creștere cu 24,92 miliarde de euro față de anul anterior.

Din totalul acestei datorii, datoria externă pe termen lung a reprezentat 121,16 miliarde de euro înregistrând o creștere de 22,8% față de sfârșitul anului 2022. Pe de altă parte, datoria externă pe termen scurt a atins nivelul de 47,65 miliarde de euro, o o creștere de 5,3% comparativ cu aceeași perioadă.

Datoria externă a României a crescut semnificativ în ultimii ani, în special din cauza crizei financiare din 2008-2009 și a pandemiei COVID-19.

Nu suntem printre cei mai îndatorați din Uniunea Europeană, grecii de exemplu sunt campioni, Italia sau Portugalia la fel. Însă, o datorie externă mare poate crește vulnerabilitatea economiei românești la șocuri externe, cum ar fi o creștere a dobânzilor globale sau o depreciere a leului.

Economedia.ro scrie că investițiile directe ale nerezidenților în România au înregistrat o scădere, ajungând la 6,587 miliarde de euro în perioada ianuarie – decembrie 2023, față de 10,04 miliarde de euro în aceeași perioadă a anului anterior.

Sursa: tvrinfo.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex