Temperaturile vor atinge peste 41 grade Celsius

Dacă joi a fost cod galben de caniculă, vineri temperaturile vor atinge peste 41 grade Celsius, iar mai multe județe se află sub cod portocaliu.

Suntem sub incidenţa unei mase de aer tropical în extindere şi în intentisificare chiar, acest lucru însemnând disconfort termic din ce în ce mai accentuat.
Vineri, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valul de căldură se va extinde, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în cea mai mare parte a ţării.

Seara şi mai ales noaptea gradul de instabilitate atmosferică (averse torenţiale, decărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului) va fi în accentuare în partea de vest şi nord-vest a teritoriului.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări mai ales în a doua parte a intervalului, în zona înaltă din vestul Carpaţilor Meridionali unde rafalele vor depăşi 70 km/h şi local, cu viteze mai mici, în sud. Temperaturile minime vor fi cuprinse în general între 15 şi 25 grade Celsius.

În București va fi caniculă şi disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Sâmbătă apar furtunile și cantități de apă care pot depăși 30-40 l/mp
De sâmbătă, vremea se schimbă. Conform ANM, valorile termice vor fi în scădere uşoară în aproape toatã ţara, dar local va mai fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) apropiat sau puţin peste pragul critic de 80 de unităţi.

În vestul şi sud-vestul teritoriului instabilitatea atmosferică se va accentua şi se va manifesta prin înnorări, averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, iar pe alocuri vijelii şi căderi de grindină, arată Adevărul.

detalii pe b1tv.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex