Comemorarea Holocaustului Romilor – Iohannis: O lecţie tragică despre ură, prejudecată şi dispreţ faţă de drepturile omului
Preşedeintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj cu ocazia Zilei Europene de Comemorare a Holocaustului Romilor. Şeful statului a afirmat că genocidul împotriva romilor este o lecţie tragică despre ură, prejudecată şi dispreţ faţă de drepturile omului şi suntem responsabili pentru lumea pe care dorim să o lăsăm moştenire.
Mesajul a fost prezentat de către Cătălina Galer, Consilier de Stat – Departamentul Relaţii cu Autorităţile Publice şi Societatea Civilă, în cadrul ceremoniei organizate la Memorialul Victimelor Holocaustului.
”Cu prilejul Zilei Europene de Comemorare a Holocaustului Romilor, rememorăm atrocităţile suferite de romii din Europa în timpul celui De-al Doilea Război Mondial şi aducem un omagiu celor aproximativ 500.000 de victime de etnie romă ale căror vieţi au fost curmate brutal. Totodată, comemorăm 81 de ani de la un moment care a lăsat o pată întunecată şi dureroasă în istoria noastră: deportarea în Transnistria a romilor consideraţi „indezirabili” de către regimul Ion Antonescu. Din peste cei 25.000 de romi care au fost deportaţi, circa 11.000 şi-au găsit sfârşitul”, a transmis preşedintele.
Klaus Iohannis apreciază că ”genocidul împotriva romilor este o lecţie tragică despre ură, prejudecată şi dispreţ faţă de drepturile omului”.

