Exclusiv-Video! Emisiunea Drumurile Noastre B1 TV-Stația CFR Dornești, cea mai importantă joncțiune feroviară a României cu Ucraina
Stația CFR Dornești, cea mai importantă joncțiune feroviară a României cu Ucraina. Undeva în nordul României, la 12 km de granița cu Ucraina, în județul Suceava, se află localitatea Dornești. Undeva în nordul țării avem un nod feroviar, o stație care în prezent este una din principalele supape de respirație ale Ucrainei pe calea ferată cu restul lumii.
Zilele trecute am efectuat o vizită în această zonă frumoasă de pe malul stâng al râului Suceava, ocazie cu care ne-am documentat și am adunat date interesante legate de transportul pe calea ferată.
De ce am fost la Dornești și de ce este atât de importantă localitatea respectivă din perspectiva tematicii emisiunii Drumurile Noastre?
Stația de cale ferată cu același nume din localitatea Dornești reprezintă un nod feroviar a cărui importanță este din păcate mult subestimată la momentul actual de către conducerea administratorului de infrastructură feroviară CFR S.A. În contextul extern actual, cel al conflictului armat ruso-ucrainean început acum aproape un an și jumătate, legăturile rețelei CFR cu rețeaua de cale ferată a Ucrainei reprezintă obiective de o importanță strategică sporită. Rețeaua CFR dispune de cinci joncțiuni cu rețeaua feroviară ucraineană. Dornești este una din acestea, poate cea mai importantă din mai multe puncte de vedere. În primul rând al capacității de trafic. În al doilea rând, al distanței față de zonele în care se desfășoară operațiuni militare pe teritoriul Ucrainei. Alături de Dornești, celelalte joncțiuni sunt: Satu Mare prin linia 402, Sighetu Marmației alături de Valea Vișeului prin linia 409 și Galați.
Joncțiunea de la Galați este mult expusă în partea ucraineană la atacurile rusești. Am văzut cu toții ce s-a întâmplat acum câteva zile cu porturile ucrainene de la Dunăre. Am menționat încă de acum câteva luni faptul că acest conflict armat nu se va sfârși prea repede. Cu atât mai mult, rețeaua CFR rămâne una din principalele legături ale Ucrainei cu restul lumii, în primul rând pentru exportul de cereale. Menționând toate acestea, putem susține că stația CFR Dornești deservește în prezent poate cea mai importantă legătură feroviar cu Ucraina, privind din perspectiva capacității de trafic.
Stația Dornești – Scurt istoric
Situată pe magistrala feroviară 500 la cca. 500 de km distanță față de București, stația Dornești deservește mai multe legături feroviare, între care cea mai importantă este joncțiunea cu Ucraina, prin stația Vicșani situată la aproape 8 km nord de Dornești. Aici practic se termină magistrala nr. 500. Din același nod Dornești pleacă linia de cale ferată nr. 515 care face legătura cu Rădăuți și apoi cu Putna, unde există celebra mănăstire ctitorită în anul 1469 de către domnitorul Ștefan cel Mare și Sfânt. Pe aceeași linie 515 a existat până în 2008 o legătură feroviară cu localitatea Nisipitu. O linie care la un moment dat era ea însăși un punct de joncțiune cu fosta URSS. În 2012 linia 515 a fost închisă circulaţiei, fiind redeschisă în vara lui 2018, datorită demersurilor autorităților locale din zonă și a conducerii Mănăstirii Putna.
Din același Dornești a existat o altă legătură feroviară, cea cu orașul Siret, prin linia 518. Din păcate, viața acestei legături feroviare de 16 km a fost una scurtă. Fiind inaugurată în 1986, linia 518 a fost închisă circulaţiei în 2008. Există unele încercări ale primăriei orașului Siret ca această cale ferată să fie redeschisă din motive economice.
Se spune că stația CFR Dornești este de ani buni cea mai importantă de pe întreaga regională Iași, din perspectiva traficului feroviar. Este una din foarte puținele stații de cale ferată din România, care după 1990 s-a extins semnificativ și care și-a mărit numărul de linii arondate. Ea deservește o serie de operatori economici importanți, care în imediata vecinătate a stației și-au construit propriile dispozitive de linii ferate industriale.
Invitați
- Lucian Șova – fost ministru al Transporturilor
- Cătălin Doscaș – jurnalist Buletin de București
