Intervenţii ale pompierilor în Bucureşti şi Ilfov pentru degajarea unor copaci căzuţi din cauza vremii şi pentru extragerea apei din gospodării
Pompierii din Bucureşti şi Ilfov au intervenit, duminică, pentru degajarea unor copaci căzuţi din cauza vremii şi pentru extragerea apei din gospodării.
ISU Bucureşti-Ilfov a avut, duminică, mai multe intervenţii în urma avertizării cod meteo portocaliu.
În Bucureşti s-a intervenit în 6 situaţii pentru îndepartarea copacilor căzuţi, o maşină fiind avariată.
În Ilfov au fost 2 interventii pentru îndepartare copaci (Dărăşti, Măgurele) şi 2 interventii pentru extragerea apei acumulate în locuinţe şi curţi (Domneşti, Clinceni).
Capitala s-a aflat, până la ora 17.10 sub avertizare cod portocaliu, fiind emis mesaj RO-Alert.

