Cum își măresc leafa sute de mii de bugetari

Guvernul deschide calea prin care unii bugetari vor putea să aibă salariul de bază mărit cu peste 50%, în timp ce alţii ar putea să meargă până aproape de dublarea lui, dacă însumează mai multe sporuri și indemnizații. pe de altă parte, sporurile şi indemnizaţiile au fost îngheţate în 2023, potrivit romaniatv.net.

Guvernanții taie o serie de facilităţi de care beneficiau mulţi bugetari din 2023. Se mențin sporurile în sistemul bugetar, iar munca suplimentară va fi compensată cu timp liber, nu cu bani.

Proiectul „ordonanţei trenuleţ” propune continuarea aplicării unora dintre măsurile care vizează limitarea cheltuielilor aprobate în anii anteriori, astfel:

• menținerea în anul 2023 a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut lunar cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții;

• menținerea în anul 2023 a cuantumului indemnizației de hrană la nivelul stabilit pentru anul 2022;

detalii pe romaniatv.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *