Să vină chinezii! Ultimii km din centura Capitalei, construiți de statul chinez

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că Lotul 3 al Autostrăzii de Centură Bucureşti Nord (A0 Nord) are un constructor desemnat, după o serie de contestaţii şi reevaluări de oferte.
Constructorul chinez CHINA CIVIL ENGINEERING CONSTRUCTION CORPORATION (CCECCare la dispoziţie 12 luni pentru proiectare şi 18 luni pentru execuţie. Proiectul are o valoare de 397,99 milioane de lei, fără TVA, bani europeni.
”Lotul 3 al Autostrăzii de Centură Bucureşti Nord (A0 Nord) are constructor desemnat! După mai multe contestaţii şi reevaluări de oferte, CNAIR a desemnat astăzi, conform deciziei Curţii de apel Bucureşti, câştigătorul pentru proiectarea şi execuţia celor 8,6 km ai acestui lot! Constructorul chinez are la dispoziţie 12 luni pentru proiectare şi 18 pentru execuţia lucrărilor”, a scris Grindeanu, vineri, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit CNAIR, ofertantul declarat câştigător este CHINA CIVIL ENGINEERING CONSTRUCTION CORPORATION (CCECC), cu preţul de 397.996.117,63 lei fără TVA.
Durata contractului este de 30 de luni, din care 12 luni sunt destinate perioadei de proiectare şi 18 perioadei de execuţie a lucrărilor, după ordinul de începere.
Perioada de garanţie este de 10 ani. Lungimea acestui sector este de 8,60 km.

