Poliţia Română a recunoscut că l-a urmărit pe preşedintele Consiliului Național Secuiesc

Foto: promotor.ro

Poliţia Română a recunoscut că l-a urmărit pe Balázs Izsák, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS), cu o maşină de poliţie în timp ce acesta efectua, în data de 19 septembrie, o călătorie de informare în mai multe localităţi din Ţinutul Secuiesc, însă a menţionat că acest lucru a fost făcut „pentru prevenirea evenimentelor negative şi menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică”, potrivit hirado.hu.

Petiţia adresată Ministerului Afacerilor Interne şi răspunsul primit de la Inspectoratul General al Poliţiei Române, precum şi comunicatul semnat de Balázs Izsák, au fost publicate de Serviciul de comunicare al CNS. Cu ocazia aniversării Marelui Marş al secuilor, preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc şi echipa sa s-au întâlnit, cu liderii administraţiilor locale şi cu liderii de opinie, pe traseul pe care, în urmă cu 9 ani, o caravană de căruţe l-a parcurs din Ghindari, judeţul Mureş, până la Reci, în judeţul Covasna.

După cum a declarat Balázs Izsák pentru agenţia ungară de presă MTI, în prima zi a călătoriei lor de două zile, o maşină de poliţie şi două autovehicule civile au urmărit cele două maşini ale membrilor CNS. Dacă intrau cu maşina într-o localitate, pe un drum de ţară, şi cei care-i urmăreau tot pe acolo se ţineau după ei. Dacă s-au rătăcit şi au fost nevoiţi să se întoarcă, la fel făceau şi cei care-i urmăreau. Potrivit politicianului, aceştia au fost puşi, în mod evident, în urma lor, de autorităţi cu intenţia de a-i intimida.

detalii pe hirado.hu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

artifex