STUDIU-Drogurile și alcoolul, pericol la volan

Consumatorii de droguri și alcool, un pericol tot mai prezent pe drumurile publice, potrivit tvr.ro.

Este problema cu care se confruntă și polițiștii rutieri din Mehedinți, unde în special numărul celor care urcă la volan după ce au consumat droguri a crescut. Sunt situații în care aceștia au ajuns la spital aduși de polițiști și au sfârșit internați la psihiatrie.

Acest tânăr de 28 de ani s-a ales cu permisul suspendat după ce a fost găsit conducând, deși se drogase cu cocaină. Deși nu mai avea drept să conducă, după numai câteva zile a urcat din nou la volan, și tot sub influența drogurilor. Polițiștii i-au găsit și substanțe halucinogene și în mașină. Polițiștii spun că și numărul celor care consumă alcool a crescut alarmant în 2020, când 400 de șoferi au fost prinși băuți la volan și un sfert dintre ei s-au ales cu dosar penal.

Alcoolul și substanțele halucinogene afectează grav atenția la volan, iar cei care conduc băuți sau sub influența drogurilor sunt un pericol pentru ei și pentru ceilalți șoferi, spun polițiștii.

În ultima perioadă, 25 de tineri au ajuns la spitalul din Drobeta-Turnu-Severin, sub influența drogurilor. Șase dintre ei au fost aduși de polițiști, patru fiind internați la psihiatrie, din cauza că starea psihică era grav afectată.

detalii pe stiritvr.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *