90 de ani de la naşterea marelui actor Amza Pellea

Foto: facebook.com/studioulbuftea

Marele actor Amza Pellea s-a născut la 7 aprilie 1931, în Băileşti, judeţul Dolj. A urmat cursurile Colegiului Naţional ”Carol I” din Craiova, apoi a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică ”I.L. Caragiale” din Bucureşti (1955).

Debutul său a fost pe scena Teatrului Naţional din Craiova, în piesa ”Ce înseamnă să fii onest” de Oscar Wilde. Au urmat apoi alte roluri, pe scena aceluiaşi teatru – Verdenikov (”Ani de pribegie” de Aleksei Arbuzov), Vlădică Ilarion („Tudor din Vladimiri” de Mihnea Gheorghiu), comandantul vasului (”Tragedia optimistă” de Vsevolod Visnevski), Bepe (”Gâlcevile din Chioggia” de Carlo Goldoni), Horatio (”Hamlet” de Shakespeare), colonelul Dobre (”Ecaterina Teodoroiu” de Nicolae Tăutu), Otto Katz (”Soldatul Sveik” de Iaroslav Hasek), Esteban (”Fântâna turmelor” de Lope de Vega) şi altele, conform site-ului cinemagia.ro. Ulterior, a fost director al Teatrului Naţional din Craiova (22 martie 1973 – 24 septembrie 1974).

În 1961, Radu Beligan l-a chemat la Teatrul de Comedie, abia înfiinţat. Pe această scenă a dat viaţă altor personaje – Brettschneider (”Svejk în al doilea război mondial” de Brecht, 1962), Pietro (”Umbra” de E. Svart, 1963), Manole (”Somnoroasa aventură” de Teodor Mazilu, 1964), subcomisarul (”Capul de răţoi” de G. Ciprian, 1966), Platonov (”Un Hamlet de provincie” de Cehov, 1967), Hrisanide (”Interesul general” de Aurel Baranga, 1972), Hickok (”Buffalo Bill şi indienii” de A. Kopit, 1973), potrivit site-ului cinemagia.ro.

Amza Pellea a mai jucat la Teatrul Mic, la Teatrul Nottara şi la Teatrul Naţional. Pe scena Naţionalul bucureştean a făcut roluri memorabile – Petre Dinoiu („Comoara din deal” de Corneliu Marcu – 1977), Vlad Ţepeş („A treia ţeapă” de Marin Sorescu – 1979). Ultimul rol creat la teatru a fost pe scena Teatrului de Comedie, în regia lui Gheorghe Harag – Muromski în „Procesul” de Suhovo-Kobilin, 1983, menţionează site-ul amintit.

Marele actor şi-a pus în valoare talentul şi în cinematografie, colaborând, de-a lungul anilor, cu regizori talentaţi – Sergiu Nicolaescu, Dan Piţa, Mircea Mureşan, Mircea Drăgan, Dinu Cocea, Gheorghe Vitanidis, Geo Saizescu, Francisc Munteanu. Debutul său în film a fost în 1961, în pelicula ”Setea” (1961). Au urmat roluri memorabile în filme ca: ”Dacii” (1967), ”Mihai Viteazul” (1970), ”Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte” (1972), ”Osânda” (1976).

Din filmografia sa mai amintim: „Darclée” (1961), „Tudor” (1963), „Pisica de mare” (1964), „Camera albă” (1965), „Neamul Şoimăreştilor (1965), „Răscoala” (1965), „Haiducii” (1966), „Columna” (1968), „Războiul domniţelor” (1969), „Puterea şi adevărul” (1972), „Ultimul cartuş” (1973), „Nemuritorii” (1974), „Un august în flăcări” (1974), „Porţile albastre ale oraşului” (1974), „Un comisar acuză” (1974), „Stejar – extremă urgenţă” (1974), „Cantemir” (1975), „Tată de duminică” (1975), „Tufă de Veneţia” (1977), „Împuşcături sub clar de lună” (1977), „Accident” (1977), „Eu, tu, şi… Ovidiu” (1978), „Pentru patrie” (1978), „Revanşa” (1978),”Ecaterina Teodoroiu” (1978), „Nea Mărin miliardar” (1979), „Duios Anastasia trecea” (1980), „Casa dintre câmpuri” (1980), „Şantaj” (1981), „Capcana mercenarilor” (1981), „Rămân cu tine” (1982), „Cucerirea Angliei” (1982), „Imposibila iubire” (1983).

Amza Pellea a fost distins cu Premiul Asociaţiei Cineaştilor din România în 1971 pentru rolul titular din filmul ”Mihai Viteazul”, regizat de Sergiu Nicolaescu după un scenariu de Titus Popovici. După lansarea în România, filmul a fost prezentat şi în alte ţări, iar în ianuarie 2010, într-un top alcătuit de IMDb, filmul „Mihai Viteazul” a ieşit pe locul 3 la genul „filme istorice” din toate timpurile şi din întreaga lume, pe locul 5 la genul „biografie”, adunând 8,4 puncte (stele) din 10. Prin acest clasament, filmul „Mihai Viteazul” – în care rolul principal a fost jucat de Amza Pellea – figurează drept cel mai vizionat film românesc în întreaga lume.

Video: Oana Pellea

În 1977, Amza Pellea a câştigat Premiul de interpretare masculină – cel mai bun actor, la Festivalul Internaţional de Film de la Moscova, pentru rolul din filmul ”Osânda”. În 1984, la Festivalul de film de la Costineşti, i-a fost decernat Premiul special in memoriam pentru rolul din ”Imposibila iubire”, menţionează site-ul imdb.com.

Amza Pellea a fost şi profesor la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică (IATC) „Ion Luca Caragiale”.

Marele actor a murit la 12 decembrie 1983, la Bucureşti, când avea doar 52 de ani. A fost înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.

Sursa: Agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *