Laura Codruţa Kovesi a fost plasată sub control judiciar
Laura Codruţa Kovesi a fost plasată sub control judiciar de către Secţia de anchetare a magistraţilor în dosarul în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă în legătură cu aducerea în ţară a fostului director FNI Nicolae Popa.
Surse judiciare au precizat, pentru Mediafax, că Laura Codruța Kovesi are trei interdicții în cadrul controlului judiciar, una dintre acestea fiind cea de a nu mai lucra la Parchetul General. De asemenea, Kovesi nu are voie să părăsească țara și nici nu are voie să comunice presei detalii despre dosarele în care este vizată.
La ieşirea din sediul Secţie de anchetare a magistraţilor, Laura Codruţa Kovesi a declarat că i s-a interzis să vorbeasca cu presa.
Kovesi a fost audiată mai bine de 6 ore de către procuroarea Adina Florea.
„În acest moment am interdicţie de a vorbi cu presa despre dosarul pentru care am fost astăzi citată. (…) Nu am voie să vă spun absolut nimic din ceea ce s-a întâmplat aici, astăzi, şi nici cu privire la acest dosar. (…) Cred că e o măsură de a-mi închide gura, de a nu mai spune ce se întâmplă, este o măsură de a ne hărţui în continuare pe toţi cei din sistemul judiciar care ne-am făcut treaba. După cum se ştie, sunt într-o procedură internaţională, în care am ieşit prima. Probabil că disperarea unora că voi putea ocupa acea funcţie (şef al Parchetului European – n.r.) a ajuns la anumite cote şi din acest motiv eu nu mai am voie să vorbesc cu presa”, le-a spus Kovesi jurnaliştilor.

